Aproximativ 36.500 de preșcolari și elevi au început noul an școlar

poza-principala

Astăzi toate unitățile de învățământ din Sectorul 3 și-au primit elevii cu prilejul deschiderii anului școlar 2016-2017. Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar la șase unități de învățământ din sector: Grădinița nr. 211, Școala Gimnazială nr. 88,  Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” .

În prima zi din acest nou an școlar, la Grădinița nr. 211 emoțiile au fost foarte mari atât pentru copii, cât și pentru părinți. Alături de educatori, copiii au fost întâmpinați și de către primarul Sectorului 3 care a participat aici și în calitate de părinte.”Mă bucur să fiu astăzi aici și îi mulțumesc în primul rând doamnei director pentru implicare. Așa cum m-am angajat acum ceva vreme toate școlile din Sectorul 3 au fost reabilitate, iar acum a venit rândul grădinițelor. Anul acesta am reabilitat câteva, dar sper ca până anul următor să le reabilităm și modernizăm pe toate. De asemenea, sunt lucrări de modernizare și la curțile școlilor, deoarece ne dorim să oferim copiilor cele mai bune condiții. Încă de acum vreau să-i stimulez să urmeze licee din Sectorul 3. Sunt licee foarte bune unde avem cele mai mari burse din România. Vă doresc un an școlar cât mai bun și un învățământ cât mai performant”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță.

De asemenea, primarul Sectorului 3 le-a urat bun venit elevilor, părinților și profesorilor de la Școala Gimnazială nr. 88, școală care a trecut prin multe etape de modernizare și urmează să devină una dintre cele mai moderne din țară. „Pentru cei care cunoașteți această școală cred că știți care au fost etapele de evoluție. În momentul acesta am un sentiment de regret că încă nu este gata, dar în curând va fi una dintre cele mai moderne școli din România. Va avea un teren multifuncțional de sport pe care se poate juca baschet și handbal. Am modernizat bazele sportive și le modernizăm în continuare, iar noutatea o reprezintă faptul ca bazele sportive ale școlilor vor fi deschise publicului și după terminarea orelor. De asemenea, va fi funcțional și un  teren de fotbal de dimensiune medie, cu gazon artificial. Vom avea și o pistă de atletism care este aproape gata, în consecință vom face ca Șoala gimnazială  nr. 88 să fie una din cele mai atractive din România.”

         La Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” copiii de la clasa pregătitoare erau nerăbdători să intre pentru prima dată în sălile de clasă. Este modernizată și reabilitată la standarde europene iar primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, le-a urat ca rezultatele lor școlare să fie pe măsură. Și curtea școlii este proaspăt renovată. Lucrările vor continua cu amenajarea sălii de sport promise, foarte necesară acestei școli. „Vă doresc un an plin de realizări, să acumulați cât mai multe cunoștințe, să creșteți frumos și să aduceți multe bucurii familiilor voastre. Să nu uităm că trebuie să dați satisfacție și dascălilor voștri care fac tot posibilul ca voi să acumulați cunoștințe atât de necesare pentru dezvoltarea voastră”.

La Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” primarul le-a urat elevilor să crească frumos și să aducă bucurii părinților și dascălilor „pentru că prin educație învățământul de astăzi este România de mâine”.

Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și-a deschis porțile pentru elevii săi, iar primarul a ținut să le ureze bun venit elevilor de clasa a IX a. „Decât să avem juriști și economiști șomeri pe bandă rulantă mai bine un liceu tehnic de unde să ieșim cu o meserie. Pentru cei care vor să se descurce în viață îi sfătuiesc să se îndrepte spre astfel de meserii care sunt foarte căutate pe piață și sunt foarte bine plătite. Pentru cei care sunteti din sectorul 3 și aveți media generală peste 8,50 bursa lunară este de 400 lei, cea mai mare bursă din țară”.

Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” este un liceu cu care ne mândrim, elevii acestuia obținând rezultate excepționale. „Dotările sunt la un nivel ridicat pentru a putea susține performanța elevilor și încercăm să facem tot ce ține de noi pentru a oferi condiții cât mai bune. Curtea școlii se transformă și va cuprinde un teren de fotbal și un altul multifuncțional.

La eveniment au fost prezenți, alături de primarul Sectorului 3, și Ioana Mihaela Neacșu, inspectorul școlar  al Sectorului 3, reprezentanți ai Poliției, consilieri locali, cadre didactice și părinți.

„În numele Inspectoratului Școlar al Municipiului București, vreau să transmit domnului primar un mesaj de mulțumire pentru tot ceea ce face de ani de zile pentru școlile, grădinițele și liceele din Sectorul 3. Nicăieri în București școlile nu beneficiază de o asemenea dotare la standarde europene ca aici, în Sectorul 3. Transmit un mesaj și pentru personalul didactic, auxiliar și nedidactic 88 cu îndemnul de a-și desfășura activitatea la aceleași înalte standarde de performanță ca și până acum, astfel încât să se ridice la nivelul așteptărilor dumneavoastră, ale părinților și ale elevilor. În acest an școlar sperăm să avem rezultate cel puțin la fel de bune ca și până acum”, a declarat Ioana Mihaela Neacșu, inspector școlar al Sectorului 3.