Casa Experimentelor, locul unde știința se îmbină cu distracția

Untitled-1

Casa Experimentelor, primul centru științific non-profit din România s-a deschis ieri, în sectorul 3. Acesta vine în sprijinul elevilor, oferindu-le oportunitatea de a întelege științele exacte prin metode cât mai inovative și distractive.

La Casa Experimentelor înțelegerea unor fenomene și a materiilor exacte nu mai reprezintă o corvoadă, pentru că aici știința se îmbină cu joaca. Pentru prima dată în România, elevii au oportunitatea să învețe prin intermediul proiectelor, experimentelor și a activităților interactive, ceea ce îi aduce mult mai aproape de metodele occidentale de predare.

La inaugurarea centrului au fost prezenți copii de toate vârstele, elevii Liceului Teoretic „Dante Alighieri” fiind, de asemenea, foarte curioși să ajungă la fiecare dispozitiv pentru a experimenta și învăța cât mai multe. Nu a lipsit nici distracția, aceștia fiind încântați de rezultatele avute în urma experimentului făcut, mai ales că Liceul Teoretic „Dante Alighieri” este și unul dintre partenerii Centrului Științific.

Muzeul oferă demonstrații și workshop-uri interactive, dar și peste o sută de experimente. Printre dispozitivele pe care vizitatorii le pot încerca se numără: Oglinda magică, Caleidoscopul, Insula luminii, Tabloul mişcător, Bagheta magică, Iluzia „Mole”, Garderoba sunetelor, Bobina Tesla sau Generatorul Van de Graaf.

Cei ce vizitează Casa Experimentelor pot opta și pentru workshop-uri interactive, precum „Ceară-foc-fitil”, „Puterea nimicului”, sau „Unde! Unde? ”.

Fiecare dintre acestea oferă răspunsuri ale unor curiozități pe care cu siguranță fiecare dintre noi le-a avut la un moment dat.

Vedeta lansării centrului de experimente a fost însă Generatorul Van de Graaf, copiii amuzându-se de modul în care acesta le ridica firele de păr, prin electricitate statică, în momentul în care îl atingeai.

Dacă doriți să mergeți cu cei mici, să vă răspundeți la niște întrebări științifice sau pur și simplu să vă petreceți timpul liber jucându-vă cu diferite experimente, vă recomandăm să vă faceți o rezervare. Mai multe detalii despre acest lucru, dar și multe altele puteți citi pe www.casaexperimentelor.ro

Centrul Științific Român Casa Experimentelor a fost înființat la inițiativa Asociației pentru formare, o organizație non-guvernamentală. Proiectul este co-finanțat prin intermediul contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.