Colegiul Național Matei Basarab a sărbătorit 157 de ani de la înființare

basarab
Astăzi, 16 noiembrie, Colegiul Național Matei Basarab, ce poartă numele domnitorului ocrotitor al culturii şi iubitor al artelor, a sărbătorit 157 de ani de la semnarea actului domnesc de înființare. Cu acest prilej, foști elevi, cadre didactice și actuala generație s-au unit într-o aniversare mateistă, de la care nu au lipsit dansul, muzica și teatrul. La eveniment au mai participat și Michaela-Tomniţa Florescu, viceprimar al Capitalei, Marius Bostan, fostul ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București Sector 3.
Cu același prilej, liceul organizează în perioada 14-18 noiembrie, „zilele porților deschise”, eveniment la care au participat, până astăzi, peste 15 școli.