Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” partener într-un proiect de prevenire a  abandonului şcolar

Untitled-2

Reprezentanţi ai Colegiului Tehnic „Mihai Bravu” au participat vineri, 6 noiembrie, la evenimentul „Prevenirea abandonului şcolar prin activităţi informale şi non-formale. Exemple de bune practici”.

Evenimentul  face parte din cadrul proiectului ERASMUS +, „Our School,  My Future”, bazat pe rapoartele  privind abandonul şcolar ale „Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale”.

Tema abordată este o problemă care pare să devină din ce în ce mai accentuată în anumite ţări din Europa, inclusiv în cele partenere ale acestui proiect: Grecia, Polonia, Spania, Turcia şi România.

Prin acest program se urmăreşte colaborarea între şcolile partenere pentru prevenirea şi diminuarea abandonului şcolar prin colectarea de informaţii, schimb de experienţă, implementarea de bune practici şi testarea unor metode noi de predare-învăţare.