Elevii liceului tehnologic „Theodor Pallady” își vor putea desfășura stagiul de practică în cadrul companiei ICME ECAB S.A.

practica

Elevii liceului tehnologic „Theodor Pallady” vor putea face practică la ICME ECAB S.A, una dintre cele mai mari companii din sectorul 3, ce are peste 65 de ani de experiență în producția de cabluri pentru parcuri eoliene și fotovoltaice.

Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, s-a întâlnit cu reprezentanți ai acestei companii, pentru a stabili detaliile semnării unui protocol prin intermediul căruia elevii își vor putea desfășura stagiul de practică. Totodată, aceștia au discutat și despre posibilitatea ca, în urma stagiului și după finalizarea studiilor, elevii să își înceapă cariera în cadrul acestei companii.

Proiectul este unul pilot, urmând ca Primăria Sectorului 3 să includă în acest program și celelalte licee tehnologice și teoretice din sector.

Mă bucur că avem posibilitatea să încheiem acest parteneriat și să le oferim elevilor liceului Theodor Pallady oportunitatea unui stagiu de practică într-o companie recunoscută la nivel internațional. Mă preocupă în mod constant ca specializările cerute astăzi pe piața muncii să fie incluse în planul de școlarizare al liceelor din sectorul 3, a declarat primarului sectorului 3, Robert Sorin Negoiță.

La întâlnire au mai participat Michalis Trakadas, manager general al ICME ECAB S.A, Constantin Trăistaru, prim-consilier al Ministrului Educației și Cercetării Științifice şi Constantin Mitache, director general al Asociației Municipiilor din România.