Elevii Școlii Gimnaziale nr. 149, premianți la „Olimpiada Siguranței”

machete
În luna martie a avut loc proiectul educativ „Olimpiada Siguranței!”, organizat de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Tematica pentru clasele P – IV în cadrul acestui concurs a fost realizarea unei machete cu tema „Școala mea este în siguranță!”. În cadrul concursului „Olimpiada Siguranței” au fost încărcate 79 de machete din 34 de școli din București. Votul publicului a contat în proporție de 50%. Cele mai votate lucrări au fost notate de la 1 la 10, 10 fiind pentru cea mai votată lucrare. Diferența de 50% a fost votul Poliției și al Inspectoratului Școlar. Punctajul final pentru fiecare lucrare a fost obținut făcând media între cele două note acordate de public, respectiv de specialiști. Elevii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 149 au obținut numeroase premii pentru creațiile lor inedite.
În finală au ajuns șaptesprezece machete dintre care șapte machete erau de la clasa Pregătitoare A, de la Școala Gimnazială nr. 149:
1. Gărdescu Melissa, Stanciu Vlad
2. Ionescu Bianca
3. Tănăsescu Ana, Dănăila Raisa, Cazacu Laura
4. Sava Patric, Carpan Iustin
5. Mercioniu Filip, Aciobăniții Andra, Panțu Ștefania
6. Vilău Bianca, Olteanu Mara
7. Muşat Rareş
Printre câștigători se află Ionescu Bianca- premiul I și Gărdescu Melissa, Stanciu Vlad- premiul II, ambii elevi la Școala Gimnazială nr. 149.
În data de 24.03.2017, în cadrul evenimentului „Ziua Poliției Române” de la Sun Plaza, a avut loc alegerea câștigătorilor și premierea lor.
Pe 24 februarie a fost ziua în care Școala Gimnazială nr. 149 și-a deschis porțile, atât pentru elevii care urmează să intre în clasa pregătitoare în luna septembrie, cât și pentru familiile acestora.