Elevii Școlii Gimnaziale nr. 54 au sărbătorit Ziua Națională a României

1dec

„Satul românesc este acela ce poartă peste ani credința strămoșească, tradiția portului, cântecului și dansului popular. Cât timp le cunoaștem și le transmitem din generație în generație vom rămâne veșnici români”, sunt cuvintele ce au răsunat în deschiderea festivalului de la școala gimnazială nr. 54, dedicat Zilei Naționale a României. Sub denumirea „Noi suntem români”, evenimentul face parte din cadrul proiectului „Călător printre tradiții”.

Festivalul a continuat în aceeași notă emoționantă, iar toți cei prezenți au fredonat “Deșteaptă-te române!”.

Ziua Națională a României a fost sărbătorită de elevii claselor gimnaziale, sub îndrumarea atentă a domnilor profesori. Aceștia au fredonat cântece precum „Sunt român”, „cântec din Oaș”, „Așa-i românul”, dar și „Glie străbună” și „Noi suntem români”. Elevii, îmbrăcați în costume populare românești, ce reprezentau diferite zone ale țării,  nu au uitat nici de jocurile tradiționale, încântând publicul cu hore și alte dansuri populare.

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale nr. 54 au adus astăzi pe scenă o parte din sufletul neamului românesc de pe întreg cuprinsul țării cântecul și portul popular. Aceștia au fost călători printre tradiții și au demonstrat, cu mândrie, că sunt români.