Elevii Școlii nr. 195 au fost Moș Crăciun pentru o zi

mica

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 195 au înțeles faptul că Sărbătoarea de Crăciun nu înseamnă doar cadouri, Moș Crăciun și oameni de zăpadă, ci și a fi mai buni și a dărui cadouri copiilor sărmani.

Astfel, elevii de la Școala nr. 195 au fost încântați să se implice în cea de-a patra ediție a campaniei de Crăciun “Zâmbetul din cutie”, organizată de Asociația Șansa Ta, în perioada 15 octombrie-15 decembrie 2015. Aceștia au fost încântați să preia, pentru o zi, rolul lui Moș Crăciun și să pregătească daruri minunate pentru copiii ce provin din familii nevoiașe. Au mers mai departe și s-au întrecut în creativitate, ambalând frumos cadourile în cutii pe care au specificat clar destinatarul. “Cutiile cu zâmbete” au fost aduse la școală unde profesorii coordonatori le-au colectat, urmând ca acestea să fie distribuite de către organizatori la peste 7000 de copii fără posibilități materiale din 65 de sate și comune ale țării.

Ideea întregului proiect este una inovativă, scopul fiind acordarea unui cadou de Crăciun, împachetat într-o cutie de pantofi, copiilor nevoiași. Astfel, în cadrul unui program artistic organizat la Casa de Cultură a fiecărui județ desemnat, toți copiii vor primi cutiile cu daruri.

În campanie s-au implicat și elevii școlilor Federico Garcia Lorca, Leonardo da Vinci, Școala Gimnazială nr. 80, Școala Gimnazială nr. 81, Școala Gimnazială nr. 84, Școala Gimnazială nr. 149, dar și cei ai Școlii Gimnaziale nr. 88. Toți copiii au dăruit din suflet, pentru ca și ceilalți să se bucure de Sărbătoarea Crăciunului.

Convoiul cu pachete va pleca din București către copiii sărmani, în perioada 10-16 decembrie. Cadourile vor ajunge la copiii ce trăiesc în localități rurale, izolate și au o situație financiară precară, iar dacă vor fi cadouri suficiente, acestea vor fi redirecționate și către orfelinate și alte organizații umanitare.

Oricine dorește și vrea să facă o bucurie cât de mică copiilor ce provin din familii fără posibilități poate accesa site-ul www.asociatiasansata.ro unde se regăsesc toate informațiile necesare.