Grădinița nr. 211, exemplu de bună practică privind meniul zilnic al copiilor

cover mancare gradinita

Odată cu cea de-a doua perioadă dedicată înscrierii la grădiniță, fiecare părinte caută ca cel mic să beneficieze de condiții cât mai bune. Începând cu un proces educațional de calitate și cu profesori educatori dedicați, fiecare instituție de învățământ preșcolar trebuie să le ofere copiilor mai mult de atât. Atât condițiile în care cei mici își desfășoară activitățile, cât și meniul zilnic trebuie să respecte normele legale în vigoare.

Alimentația primilor ani de viață reprezintă o bază a principiilor și obiceiurilor alimentare pe care cei mici trebuie să le deprindă. Astfel, la această vârstă, cei mici au nevoie de o alimentație cât mai diversă, care să includă toate grupele alimentare.

Din păcate, în multe grădinițe din România lucrurile nu stau așa cum ar trebui, din contră. Inspectorii ANPC au verificat grădinițele din Capitală unde au descoperit alimente chiar periculoase pentru sănătatea copiilor. Din fericire nu este și cazul grădinițelor din Sectorul 3. Ne putem mândri chiar că jurnaliștii postului Realitatea TV au dat grădinița nr. 211 drept exemplu de bună practică. Aici, cei mici au parte de mese cât mai sănătoase și de un meniu zilnic variat.