Limba chineză, din ce în ce mai îndrăgită la Școala „Shanghai”

IMG_9258

Se spune că, pentru a putea purta o conversație de bază în limba chineză, avem nevoie de cel puțin doi ani de studiu, două ore pe săptămână. Un efort destul de mare, am putea spune, dacă ținem cont și de faptul că, dintre limbile moderne, chineza este singura fără alfabet.

Da, ați înțeles bine, scrierea nu se face folosind litere, ci logograme, semne ce indică ideea unui cuvânt, dar nu și cum trebuie citit. Scrierea chineză conține peste 80.000 de caractere, iar un chinez cult recunoaște doar 6000-7000 dintre acestea.

Ei bine, daca toate acestea nu va încurajează să explorați vastul univers al limbii chineze, trebuie să știți că există curajoși, și vorbim aici despre copiii școlii gimnaziale nr. 88 (Shanghai) din sectorul 3. Aceștia sunt entuziasmați că au posibilitatea să învețe cea mai vorbită limbă din lume, alături de un profesor ce a lăsat continentul asiatic pentru a preda în România.  Li Zhao, căci despre el este vorba, le predă celor aproximativ 150 de copii, ce s-au înscris la acest curs, folosindu-se de metode cât mai interactive. După cum el însuși ne-a mărturisit, limba chineză este complexă, iar pe măsură ce avansezi în studiu, lucrurile se complică. Cu toate acetea, recunoaște că are parte de copii talentați, care vor să învețe cât mai bine și au scrisul precum un adevărat chinez. De la profesorul lor, micuții învață caracterele limbii chineze, dar și tradițiile asiatice.

De ce învață copiii chineza? Cei mai mulți dintre noi ne-am gândi, probabil, că părinții au insistat ca ei să se înscrie la acest curs, sau că mulți au fost curioși și atât. Cam ăsta ar fi și răspunsul la o primă vedere, însă pe noi, elevii școlii gimnaziale nr. 88 au reușit să ne surprindă, dând dovadă de maturitate și o motivație pe care rar o întalnești. Ei sunt cu adevărat atrași de tot ceea ce înseamnă cultura chineză (limbă, obiceiuri, tradiții), iar câțiva dintre ei au luat lucrurile în serios, precum un adult, având obiective clare, și anume să se mute definitiv în China sau să lucreze aici în una dintre zecile de firme asiatice care își fac loc și se dezvoltă anual pe piața din România.

Şcoala nr. 88 este singura unitate de învăţământ din sector unde se predă limba chineză, în urma unui parteneriat cu Institutul Confucius. Lucrurile nu se opresc aici, pentru că ne-am propus ca, în sectorul 3, să avem cât mai multe şcoli înfrăţite cu unităţi de învăţământ din alte ţări pentru a promova cultura acestora în rândul elevilor.