S-a deschis „Târgul de ofertă educaţională a Sectorului 3” ediţia a IV – a

cover

Elevi, profesori, dar și părinți au fost astăzi prezenți la deschiderea celei de-a IV-a ediţii a „Târgului de ofertă educațională a Sectorului 3”. La târg sunt prezente 17 unităţi de învăţământ liceal din Sectorul 3, care expun oferta educaţională pentru anul şcolar 2016-2017.

Evenimentul a fost deschis de primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, care le-a adresat un mesaj de încurajare tuturor participanților, dar și vizitatorilor: „Bun venit la cea de-a IV-a ediţie a acestui târg educaţional. Cu acest prilej îi felicit pe profesori pentru întreaga activitate. Cred că trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca elevii din Sectorul 3 să meargă la liceu tot în Sectorul 3. Avem licee din ce în ce mai bune în Sectorul 3, avem condiţii din ce în ce mai bune, am investit în modernizarea infrastructurii şcolare astfel încât copiii noştri să beneficieze de cele mai bune condiţii. Avem suficient de multe argumente să convingem elevii din Sectorul 3 să rămână să studieze tot în Sectorul 3. Unul dintre ele ar fi bursele şcolare dublate pentru elevii care învaţă şi locuiesc în Sectorul 3. Cred că avem licee foare bune şi cred că putem să-i convingem pe elevi să rămână aici”.

Elevii de clasa a VIII-a, cărora le este dedicat acest târg educațional, vor avea posibilitatea să viziteze standurile pregătite de liceele din sectorul 3, unde vor primi informații despre oferta educaţională pentru anul şcolar 2016-2017, baza materială de care dispun liceele, precum şi despre proiectele şi programele educative pe care le desfăşoară. De asemenea, fiecare liceu are un film de prezentare care rulează pe toată durata târgului.

În cadrul acestui eveniment au fost premiate trei cadre didactice pentru managementul instituţional şi şapte elevi ai învăţământului preuniversitar din sector pentru rezultatele obţinute la olimpiade naţionale. Cadrele didactice premiate sunt: Elena Bentu de la grădiniţa nr. 154, Gheorghiţa Badea de la şcoala gimnazială nr. 81 şi Reka Vadasz de la „Liceul Alexandru Ioan Cuza”.

Elevii premiaţi au fost Sabina Georgescu (şcoala gimnazială „Nicolae Labiş”) – premiul I la Olimpiada de Limbi Romanice – Limba italiană, Cristiana Anisia Vasiliniuc (şcoala gimnazială nr. 195) – premiul I la Concursul Naţional „George Emil Palade” (biologie), Michele La Rosa (Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”) – premiul I la Olimpiada de Limbi Romanice – Limba italiană, Maria Delia Breza (Liceul Teoretic „Dante Alighieri”) – premiul I la Olimpiada de Limbi clasice şi menţiune la concursul „Certamen Ovidianum Ponticum”), Marian Ion Pascu (Liceul Teoretic „Dante Alighieri”) – premiul I şi premiul de excelenţă la Olimpiada de Limbi Clasice, menţiune la concursul „Certamen Ovidianum Ponticum”, Mihaela Alexandra Zisu (Liceul Teoretic „Dante Alighieri”) – premiul I la Olimpiada de Limbi Romanice – Limba italiană şi Ioana Daria Radu (şcoala gimnazială „Leonardo Da Vinci”) – premiul I la fizică.

„Târgul de ofertă educațională a Sectorului 3” este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi se desfăşoară în perioada 18-22 aprilie, între orele 9.00-17.00, la Şcoala Gimnazială de Arte nr. 5 din strada Gheorghe Petrașcu nr. 55.