În Sectorul 3 educația reprezintă o prioritate și am considerat că este absolut necesar să efectuăm lucrări capitale de creștere a eficienței energetice și de modernizare a unităților de învățământ. Este și cazul Școlii Gimnaziale nr. 80 care, deși a fost construită în 2004, intrase deja într-un amplu proces…
Din 1963, anul în care a fost construită, Școala Gimnazială nr. 47 nu a beneficiat de o reabilitare completă, astfel că întreaga clădire era degradată. Situația s-a schimbat în anul 2015, când primarul Robert Negoiță a demarat un amplu proces de reabilitare și modernizare a tuturor instituțiilor de învățământ…
Investiția în educație are impact atât asupra elevilor, cât și a profesorilor și trebuie să devină o prioritate națională. Construită în 1965, Școala Gimnazială nr. 21a intrat în aprilie 2015 într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Acum, calitatea lucrărilor și tehnologia implementată fac ca orele de curs…
Dacă ne gândim la infrastructura școlară, la nivel național nu putem spune că avem cea mai bună situație. În sectorul 3, din fericire, școlile și liceele au fost reabilitate și modernizate și continuăm cu grădinițele. Vizita pe care am facut-o la școala gimnazială nr. 54 nu a…
Scoala Gimnazială nr. 195 este prima unitate de învățământ din sectorul 3 care a intrat în topul celor mai moderne școli din țară. Considerând că „nu trebuie să risipim entuziasmul copiilor, obligându-i să învețe în mizerie și folosind metode de acum 50 de ani”, primarul Robert Sorin…
Școala Gimnazială nr. 86 din Sectorul 3 pune la dispoziția părinților și copiilor, începând din toamna acestui an şcolar, o alternativă educativă: predarea după metoda Waldorf. Proiectul a fost inițiat de un…