Cu mic, cu mare, alergăm împreună la CROSUL IOR 51

Copii, părinți, bunici, haideți să alergăm împreună la „Crosul IOR 51”! Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural „Casa Artelor” organizează  sâmbătă, 7 mai, de la ora 10.00, pentru al doilea an consecutiv, evenimentul „Crosul IOR”, prin care este sărbătorită împlinirea a 51 de ani de existenţă a parcului.

Dat fiind că Parcul IOR este consacrat ca un loc destinat plimbărilor în familie, dar și potrivit pentru activități sportive (cu precădere în Parcul Titan), „Crosul IOR 51” a fost conceput ca un eveniment sportiv la care să poată participa și câștiga premii toți membrii familiei.

Înscrierile la această competiţie se fac exclusiv online, pe site-ul www.crosior.ro, participarea fiind gratuită.

Pentru că la start se pot alinia toţi membrii familiei, traseele au distanțe între 1.000 și 2.000 de metri, în funcție de categoria de vârstă. Astfel, alergătorii se pot înscrie la următoarele categorii: familii (bunici, părinți și copii mai mici de 11 ani, care vor alerga împreună), copii (11-14 ani), adolescenți (15-18 ani), tineri (19-35 de ani), părinți (36-50 de ani) şi bunici (51 de ani +).

Tot în cinstea parcului, chiar înainte de startul crosului, toți cei care s-au înscris la eveniment vor participa la cel mai mare flashmob în aer liber, organizat anul acesta în România.

Dacă puteți mai mult, iar traseul se termină, la sosire puteți continua mișcarea și distracția în Arena Sportivă IOR, amenajată pe terenul de sport din apropierea Calului Titanilor. Dacă traseul vă va obosi prea tare, vă puteți odihni vizitând expoziția „Istoria Parcului IOR”, amenajată în aer liber, unde veți afla poveștile și legendele născute în parcul familiei. Cei care se vor clasa pe primele locuri vor primi în dar un copac (platan), pe care să îl planteze cu familia și prietenii în Parcul IOR, imediat după încheierea crosului. În total, vor fi plantaţi 51 de copaci, numărul aniversar al Parcului IOR.

Pe copiii și adolescenții care trec primii linia de sosire îi așteaptă 175 de tabere la Costinești, Neptun și Predeal. Astfel, pentru categoria copii premiile constau în 85 de tabere la Neptun și 40 la Predeal, iar pe adolescenți îi așteaptă 50 de tabere la Costinești. Tinerii, părinții și bunicii ce se vor număra printre câștigători vor fi recompensați cu abonamente la sală, pentru a continua mișcarea, iar familiile câștigătoare se vor delecta cu bunătăți din coșurile primite în dar.