Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar vor beneficia de educație financiară

Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECȘ) și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au semnat un protocol prin care se dorește îmbunătățirea nivelului de educație financiară din învățământul național preuniversitar. Astfel, printr-un parteneriat pe termen mediu și lung, cele două instituții vor derula în cadrul școlilor și liceelor, o serie de programe și acțiuni din domeniul financiar.

În cadrul unor unități de învățământ preuniversitar selectate, specialiști ai ASF vor susține prezentări cu caracter educațional în domeniul financiar și vor organiza, în colaborare cu inspectoratele școlare și/sau unitățile de învățământ preuniversitar, o serie de concursuri  tematice de educație financiară, în cadrul programelor „Școala altfel”, „Să știi mai multe, să fii mai bun”. Totodată, experții ASF se vor implica în dezbaterea proiectelor de programe școlare, referitoare la educația economică și financiară.

Un grup țintă al acestei colaborări îl reprezintă și cadrele didactice, care vor beneficia de seminarii educaționale și de activități de formare în domeniul financiar.

Conform Ministrului Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, acest protocol reprezintă un demers, lansat din dorința de a populariza în școli noțiunile de bază din domeniul financiar, în contextul general al „noilor educații”. Totodată, acesta a declarat că protocolul răspunde inițiativei dezvoltate de Comisia Europeană, în toate statele membre UE, cu scopul de a educa și dezvolta receptivitatea elevilor pentru domeniul financiar.

Începând cu acest an școlar va avea loc un proiect-pilot în trei școli generale și cinci licee din București, urmând ca, ulterior, programul să se desfășoare în mai multe școli și licee selectate. Concret, conform site-ului www.edu.ro, lectori ai ASF vor susține mai multe prezentări interactive și vor organiza mai multe jocuri educative în cadrul cărora vor fi abordate noțiuni de bază despre asigurări, piața de capital și sistemul de pensii private. Materialele didactice, precum broșuri și pliante, vor reprezenta un ajutor pentru elevi, în înțelegerea termenilor financiari.

Sperăm ca, și din Sectorul 3 să fie selectate cât mai multe școli și licee, pentru ca elevii noștri să își poată dezvolta o cultură financiară și economică.